Într-o zi obişnuită de marţi i-am făcut o vizită doamnei Doina ce are grijă singură, fără sprijinul unui sot, de copilaşii sai pe care i-a numit „viaţa mea”-  Loredana, Leonard, Bogdan, Teodora, David şi Alexandru. Cel mai mic copil abia se nascuse cand am cunoscut noi, voluntarii din StefiIMPACT, aceasta familie.Mai sunt apoi  3 copii micuţi, cu vârstele cuprinse între 3-5 ani, un baietel de 10 ani cu probleme de sanatate mintala  si o tanara în vârstă de 18 ani  care o ajuta mult pe mama in cresterea fratilor mai mici. Această familie a locuit în Fălticeni, dar de 4 ani sunt stabiliţi aici, in sat, confruntandu-se cu multiple lipsuri . Adesea ne-a marturisit -  „atâta timp cât am copiii alături de mine, nu contează că avem atâtea lipsuri, ei sunt viaţa mea, în fiecare seară dorm cu mine, toţi într-un pat, aşa i-am obişnuit, să mă simtă aproape şi de asemenea să-i simt şi eu”.

     E o mamă modestă care nu cere multe şi ne-a primit cu atâta căldură, se observa asta din privirea şi glasul acesteia, obisnuita fiind sa fie marginalizata si eticetata de cei din comunitate.Poate de aceea si vizitele noastre au fost mai dese, incercand a ne apropia si a egaliza  relatia cu noi- suntem oameni si avem cu totii inima!Si puterea din  inima solidaritatii interumane a facut sa le putem oferi acestor oameni ajutor pentru increstinarea pruncului mic, hainute si pamparsi, medicamente pentru copii, hainute, un patut si carucior ,mancare si rechizite copiilor ce merg la scoala.Am igienizat locuinta si am ajutat la infrumustareaunicei camere de locuit!Ne-am amintit de ceea ce am invatat candva la intalnirile clubului de initiativa comuniotara Stefi IMPACT-"Lucrurile nu sunt greu de facut. Greu este sa te pui in starea de a le face."-Constantin Brancusi

     Alegem in continuare sa facem parte din categoria celor care chiar fac ceva ca lucrurile sa se schimbe!

Ivona, Sabina, Andra 

         Într-un colț de natură, pitită printre copaci, se află o casă mică, ce adăpostește o familie simplă, extrem de modesta, ce încearcă să se descurce zi de zi cu puținul material pe care il are. Vântul trece cu ușurință prin ferestrele improvizate, iar picurii reci de ploaie nu ezită nici ei să intre în micul lăcaș. Vara e bine, căci e cald, dar o dată cu venirea iernii ei sunt nevoiți să adune lemne de foc și să se învelească cu așternuturile subțiri pe care le au. Părinții muncesc cu ziua, prin vecini pentru a le oferi celor 3 copii ai lor, Romeo, Ionuț și Ana Daria o bucată de pâine. Mama lor îi iubește și îi îngrijește cum poate ea mai bine. Copii merg la școală și învață cu drag visând la un viitor mai bun.Ce surprinsi am fost atunci cand am vazut cu ocazia vizitelor noastre bucuria copiilor pentru orice – fie si un pepene, ori un pachet de biscuit.Am revenit de fiecare data cu drag in aceasta familie, mai ales ca povestea lor si chipul atat de jucaus al celor 2 pitici a  facut ca oamenii sa reactionezez pozitiv , facnad donatii- hainute, mancare, rechizite,.Cata nevoie au de un dulapior pentru haine….Stim ca impreuna le putem face viata mai buna !Invatam de la acestia ca e nevoie de atat de putin ca sa fii fericit!Si asta pentru ca am vazut la ei multumirea si recunostinta ca sunt sanatosi, tonici, că pot merge la școală și că bunul Dumnezeu îi ajută și îi ferește de rău.

     Sa coloram destine pe foi de catifea aflate in inimile noastre!!Eu- tu- ei-NOI suntem conectati la puterea binelui ce misca muntii din loc!

Maria, Codruta, Lavinia

         Într-un satuc, departe de agitația lumii trăiesc două bătrânele impovarate de ani si multiplele griji, chinuindu-se de pe o zi pe alta. Le-am găsit șezând pe prispă, privind spre depărtări cu ochii înlăcrimați, tăcute, gândind probabil la viața zbuciumată de care au avut parte, la singurătatea lor, la problemele care zi de zi le apasă sufletul secat de speranță. Ele sunt  bunica Saveta și sora sa bunica Anica, în vârstă de 81 respectiv 84 de ani. Fiecare intalnire cu ele a fost un prilej de recunostinta pentru ceea ce noi , tinerii acestui prezent plin de consumarism avem si poate unoeri ne dorim si mai mult decat avem! Cele două bătrânele  ne-au înduioșat cu viața lor anevoioasă, cu povestea ce se afla dincolo de parul carunt. Am aflat astfel ca si-au pierdut partenerii de viata cu foarte mult timp in urma, ca Dzeu nu le-a dat copii si ca in fiece seara isi spun rugaciunea cu gandul la cei dragi si la clip unei proxime intalniri cu acestia.Lectia pe care noi- voluntarii liceeni am primit-o de la aceste plapande fiinte este puterea de a merge inainte,  de a “face haz de necaz” si de a spera ca undeva va fi mai bine!! Toată viața lor au lucrat ca și slugi la curțile boierilor, dar acum la bătrânețe rămânând fără puteri și doborâte fiind de diverse boli s-au retras în această poieniță, sprijinindu-se și ajutându-se una pe alta la greu.

     E minunat ca le-am putut oferi alinare, ca am contribuit macar putin la imbunatairea si indulcirea traiului  lor zilnic! Si stim ca vom reveni cu drag, aucand cu noi si alti mesageri ai faptelor bune, facute neconditionat! Caci cea mai buna rasplata a voluntarului este tocmai aceasta sansa de a putea ajuta!

Maria, Codruta, Lavinia 

         Ana-Maria  a facut parte dintr-o familie numeroasa si foarte saraca, de aceea a fost nevoita sa plece de acasa la varsta de 16 ani sperand la un trai mai bun. Acum o intalnim in comuna Deleni, la o margine de sat, are 22 de ani si 3 copii de care are grija singura.  Cel mai mare copil  are 5 ani, iar mezinul 7 luni. Familia nu are nici un ajutor, traind din alocatiile copiilor. Ana-Maria este foarte muncitoare si ne-a marturisit ca ar merge sa lucreze dar nu poate deoarece trebuie sa ii lase pe micuti singuri acasa. Impreuna cu sotul care este plecat la munca prin tara,  a inceput sa isi construiasca o casuta, insa nu a fost finalizata deoarece nu au mai avut bani pentru a cumpara materiale. „As vrea sa termin casa, sa aiba copiii conditii mai bune. Macar cu glet pentru o camera as vrea sa ma ajutati” ne spune femeia. Familia are nevoie de foarte multe lucruri, de la hainute si jucarii  pana la materiale de constructii. „As vrea un trai mai bun pentru cei mici si imi doresc sa le ofer tot ce nu am avut eu in copilarie” marturiseste Ana.Poate fi vazuta zilnic , manad calul si caruta cu care mai munceaste pe unde poate pentru a avea ce sa le dea de mancare piticolor sai

     Desi nu duc o viata foarte frumoasa, copiii sunt veseli, jucausi  si li se citeste bucuria in ochi atunci cand mergem la ei in vizita. Cu siguranta aceasta experienta de o vara va lasa amprente frumoase, constructive si colorate atat pentru noi, voluntarii Iolanda, Denisa si Ionut cat si pentru ei. Suntem bucurosi ca ne cunoastem !

         In drumurile noastre prin Poiana cu destine am intalnit  si familia M, o familie numeroasa a carei poveste ne-a impresionat. In casuta cu doar 2 camere traiesc 11 suflete iar parintii au grija de cei 9 copii cu varste cuprinse intre 9 si 20 de ani. Tatal sufera de boli cardiovasculare si afectiuni ale prostatei si mama copiilor are afectiuni neurologice si diabet, aceasta facand tratament cu insulina. Parintii isi iubesc foarte mult copiii dar din pacate nu le pot oferi tot ce isi doresc din pricina situatiei financiare. Singurul venit al familiei fiind alocatia, micutii  merg la oamenii din sat si ii ajuta la treburile din gospodarie pentru a primi cate ceva de mancare.

     Am fost impresionati de faptul ca au improvizat paturile, cateva haine inlocuind saltelele si pernele. „ Am cumparat haine vechi si uzate de la second-hand pentru ca nu aveam pe ce sa dormim” ne spune tatal.Copii mai mari sunt plecati la munca prin tara, cei mici merg la scoala, se straduiesc sa isi mentina hainutele curate si nu au absente.Orice ajutor e o „mana cereasca” pentru membrii acestei familii.Printre lucrurile vechi pastrate de familie in coltul cu „nestemate” se afla icoana si cutia cu medicamente.Fara de ele „nu putem pune capul pe perna” ne-a povestit odata  mama copiilor. Cu drag si multa acceptare am ales sa le trecem pragul, ascultandu-i si spunand mai departe povestea lor, cu scopul detasarii de prejudecati legate de  mediul soci economic in care traim, cu sau fara voia noastra.

     Dincolo de multiplele nevoie materiale ale acestei  familii , am gasit in toate situatiile de comunicare directa a noastra cu ei - bucuria faptului de a se avea unii pe altii, de a se ajuta la bine si la greu, de a imparti totul intre ei - o lectie importanta  invatata de noi, tinerii voluntari – Iolanda, Denisa si Ionut!

         Chiar aici, la casa cu numărul 681, doamna Catinca P. duce o viață modesta alături de cei 7 nepoți.
 ”Nu vă pot povesti o zi din viața mea...ar trebui să scrieți un roman. Așa zile ca ale mele...la nimeni nu doresc.”

         La cei 66 de ani ai săi, eroina noastră suferă de insuficiență renală, steatoză hepatică, hipertensiune arterială si disfuncție biliara, însă nici nu se pune problema de tratamente pentru măcar una din boli; prioritatea ei sunt cei 7 nepoți pe care îi creste singură înca de când acestia erau în fasă. Ei sunt singura sa sursa de fericire: ”o zi de bucurie nu am, doar cand mă mai joc așa cu ei...dar e greu; cum să te bucuri când te uiți în jur și auzi doar <mi-e foame, mi-e foame>; uneori avem mai puțin și îi las pe ei să mănânce, iar dacă mai rămâne mai mănânc și eu ”.

Desi nu cunoaste un alt mod de trai, această bătrânică nu si-a pierdut credința în Dumnezeu: "eu permanent țin candela aprinsă că asa e  bine...să-ți cauți de sufletul tău si apoi, cât poți, să îi ajuți si pe alții".

     Copiii toți -cu excepția Denisei, care are numai 1 an si jumătate- muncesc cot la cot cu bunica: spală, mătură, au grijă unii de alții, merg în pădure să strângă lemne pentru iarnă, au grijă de mica lor grădină, culeg bureți si îi vând...
     Gabrielei (10 ani) îi place să citească; Petruca (12 ani) vrea sa ajunga ”bucătăreasă”- poate-si va deschide un restaurant într-o zi-, iar cel mai mult îsi doreste ”sa am langa mine pe mama si pe tata”, ”m-au lasat aici de mica” ; Stefaniei (7 ani ) îi place mult să deseneze  si vrea neapărat să ajungă învățătoare; Rebecca (4 ani) e timida, insa foarte activa, iar într-o zi va fi ”conducatoare de avioane”- spune ea-; Cristina (18 ani ) încearcă să se  țină de școală și în același timp să îi țină locul bunicii atunci când aceasta rămâne fără putere; Vasile (10 ani) e barbatul casei, e tot timpul cu zambetul pe buze, îi place să meargă cu bicicleta si să joace fotbal, dar să le si ajute pe fete ori de câte ori au nevoie.

  Am reușit să ne vedem de multe ori vara aceasta, si am învățat deja un lucru foarte important de la ei: bogăția interioară e cea care contează.

         In zona PoIana cu destine- povestea noastra prosociala -  printre dealurile acesteia, se afla o casa mica din chirpici care printre celelalte locuinte din jur pare abandonata de mult. Dar nu este asa: in acea casa desprinsa parca dintr-un spot vechi interbelic, cu geamuri sparte de copii altor familii si varul sters de vreme-  isi duce viata o familie cu 12 membri: 8 copii, cu varste cuprinse intre 3-14 ani, parintii si doi dintre bunici copiilor. Parintii au construit singuri  acum 5 ani, casuta aceasta cu patru camere mici, dintre care doar doua sunt locuibile- “De cand ma aflu aici, va spun cu mana pe Biblie ca in afara de o vecina care ne-a daruit un pat si cateva perne pentru copii, niciun om nu a venit la noi sa ne ajute cu un castron de faina pentru mamaliga” ne marturiseste tatal.Am muncit pe unde am putut si cat am putut, desi adesea suntem etichetati ca fiind “de rasul lumiii”, ca avem multi copii si suntem lenesi!”.Noi- am deschis usa acestor oameni cu drag si fara nici o umbra de sfiala.Fiinte umane suntem, invatam unii de la atii despre cum e sa traiesti simplu, cu ce ai si mai cu seama cum sa fii recunoscator pentru ceea ce detii déjà ori primesti de la altii.

        In toata casa se pot gasi doar patru paturi care trebuie impartite de cei 12 membri ai familiei. In prezent, copii merg la scoala, cel mai mic dintre ei fiind la gradinita. Parinti ne spun ca isi doresc tot ce este mai bun pentru copii lor: o viata buna si fara lipsuri, chiar daca acestia nu le pot asigura nici mancarea in unele zile. Familia traieste doar din alocatia celor 8 copii. In zona in care locuieste familia nu se gaseste apa curenta, copii fiind nevoiti sa aduca apa cu butoaiele.Vara aceasta am invatat cat de pretuit este gestul bunatatii si al solidaritatii interumane.Incepem un nou an scolar mai copti, mai imuni la rautatile celor din jur si cu multa iubire de oferit semenilor nostril.Asat e pentrntu noi radiogarma de  IMPACT in PoIana cu destine!

Bun si bine sa ne dea Dumnezeu tuturor!

         La capatul unui drum intortochiat de tara,  gasim o casuta veche, greu de descris. Oricine ar vedea-o, ar fi de acord cu usurinta ca nu este locuita de nimeni, datorita felului cum arata. Insa aici o vietuieste batrana ,Maria, in varsta de 80 de ani, singura. Casa a apartinut surorii acesteia, decedata la varsta de 67 de ani. Maria a ales sa locuiasca aici in locul surorii, deoarece in casa dansei ( acum locuita de copii ) nu mai suporta atmosfera apasatoare, mereu tensionata si plina de  umilinte. Cu lacrimi in ochi, ne-a povestit ca in nenumarate randuri, salvarea ei a venit din partea Politiei, la apelul disperat al unor vecini carora le era mila sa vada situatia in care razbatea batrana. Chiar daca casa surorii nu poate fi locuita decat in conditii precoce, batrana este multumita ca are adapost si se poate feri cateodata ( i s-au furat banii in repetate randuri chiar si aici)  de cei care au gonit-o si de faptul ca inca are puterea sa ajunga in fiecare duminica la biserica. Regretul cel mai mare pe care il are batrana este ca nu a putut merge la scoala din cauza razboiului, care l-a luat in luptele crancene sip e tatal sau, ce nu s-a mai intors acasa.Batrana ne-a impartasit ca a suferit 3 operatii, iar in prezent se plange de dureri de cap foarte dese, a caror cauza nu o cunoaste, fiindca nu a mers la medic, neavand banii necesari unui control medical amanuntit, specializat.

     Lipsurile cu care se confrunta sunt multiple, insa dintre cele mai importante: isi doreste o plita pentru a putea gati si lemne pentru foc.Iar noi, impreuna cu cei care au ales sa ne fie aproape am resuit sa acoperim macar putin din aceste nevoi multiple, dar mai ales am oferit inmiit iubire si caldura si acceptare acestui sufelt incercat de viata si anii ce au trecut aspru adesea peste casuta dumneaei.Credem ca solidaritatea a fost mişcarea care a schimbat cursul si directia istorie!Iar noi, membrii Stefi IMPACT am produs schimbarea in comunitatea mica in care locuim , declansand spiritul solidar al concentatenilor nostri!Si asta pentru ca "Am inteles ca un om poate avea totul neavand nimic si nimic avand totul"-M Eminescu. Iar noi suntem mai bogati si mult mai maturi cunoscand-o si facand parte acum din familia bunicii Maria! Urmeaza sa ii construim peretele din spatele casei, sa o vizitam saptamanal ascultandu--i povetile, sa ii infrumustema interiorul camerei atat de modeste sis a o iubim!Simplu si cu inima deschisa!

Asa sa fie!Narcisa, Anisia si Iuliana

         Marcel este un batran in varsta de 67 de ani, care locuieste singur de aproximativ 6 luni de zile, de cand sotia acestuia a murit. Cel mai mult ne-a vorbit despre moartea sotiei, de care a fost foarte atasat, fapt ce l-a marcat profund si despre fiica bolnava care nu il poate lua in grija ei, din cauza propriilor probleme de sanatate.  Plangand, ne-a aratat obiectele sotiei, pe care le pastreaza cu drag spre  amintire si ne-a povestit cum a avut grija de ea, pana in clipa cand a murit in bratele lui. Amintirea sotiei ii este singura alinare , mergand zilnic sa aprinda lumanari la mormantul ei si devenind din ce in ce mai credincios. Singuratatea ii ingreuneaza viata de zi cu zi, din cauza pensiei foarte mici, obtinute in urma decesului sotiei. Acum este nevoit sa se descurce singur in casa “pustie parca” dupa cum relateaza. Incearca sa isi adune lemne singur din padure, insa este agresat de cele mai multe ori de catre padurari, pentru putinele vreascuri pe care reuseste sa le aduca acasa.  Ne-a recunoscut ca ar merge si acum daca ar putea sa aiba grija de vitele satenilor, singurul venit din trecut, doar sa aiba hrana esentiala.

     Cata bucuie a adus in casauta modesta vizita noastra acolo!De fiecare data am plecat mai intelepti si plini de intrebari despre viata si sensul nostru pe aceasta lume, despre ce este ori ar trebui sa fie  o familie.Cine are bunici sa ii iubeasca , cine nu mai are bunici sa ii iubeasca, cine isi doreste bunici ii gaseste in PoIAna cu destine…..